St.Nektarios
PATRIARHATUL CONSTANTINOPOLULUI ARHIEPISCOPIA BELGIEI ŞI EXARHATUL OLANDEI ŞI LUXEMBURGULUI
PAROHIA ORTODOXĂ A SFÂNTULUI NECTARIE
EINDHOVEN
Cea mai recentă predică
Viaţa Sf. Nectarie

Sfântul părinte Nectarie s-a născut la data de 1 octombrie 1846 la Selymbria în Tracia. Părinţii săi, Dimos şi Maria Kephalas, erau creştini simpli credincioşi. Fiul lor a fost botezat Anastasios şi, din copilărie, a demonstrat multă evlavie şi dragoste pentru studiu. Când mama sa l-a învăţat Psalmul 50, lui îi plăcea să repete versul: Învăţa-voi pe cei fără de lege căile tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. După terminarea şcolii elementare, a fost trimis de părinţii săi la Constantinopol pentru a îşi continua studiile, în acelaşi timp lucrând într-un magazin. Băiatul nu s-a lăsat prins în mrejele grijilor lumeşti dar s-a concentrat doar pe întărirea fiinţei interioare în imaginea lui Hristos prin rugăciune şi meditaţie asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi.

Nektarios Foto

La vârsta de douăzeci de ani, a plecat din Constantinopol pentru a preda pe insula Hios. Tinerii oameni şi sătenii de unde preda erau încurajaţi să trăiască în evlavie şi virtute prin cuvintele lui şi mai presus de toate prin exemplul vieţii sale pustnice, în rugăciune. La data de 7 noiembrie 1876, a fost uns călugăr în vestita Mânăstire Nea Moni, pentru că şi-a dorit foarte mult să înceapă viaţa monahală. Căutând doar lucrurile de sus, a fost îndrăgit de toţi fraţii ca şi tiparul blândeţii şi supunerii, şi a fost hirotonit diacon după un an. Datorită generozităţii unui om evlavios de pe insulă şi a protecţiei Patriarhului Sophronius din Alexandria, el a putut să îşi termine studiile în Atena şi să obţină diploma la Facultatea de teologie. În 1885, el a sosit în Alexandria unde a fost hirotonit preot, apoi a fost ales Mitropolit al Pentapolei (dioceză antică în Cineraica, unde este acum Libia). A fost ales predicator şi secretar al Patriarhului, al cărui reprezentant a devenit în Cairo, unde răspundea de biserica Sfântului Nicolae.

Nectarie nu şi-a pierdut umilitatea prin aceste onoruri, şi a putut inspira poporul cu râvnă pentru virtuţile evanghelice. Dar dragostea şi admiraţia oamenilor s-au dovedit a fi un dezavantaj pentru el. Anumiţi membri ai Patriarhatului au devenit geloşi pe succesul său şi, conduşi de Diavol, au început să răspândească zvonuri că aduna favoruri pentru a fi pus pe scaunul patriarhal al Alexandriei. Sfântul nu a încercat să se justifice dar şi-a pus toată încrederea în promisiunea lui Hristos care spunea: Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea (Matei. 5:11). A fost demis din Scaunul Episcopal; şi s-a îmbarcat înapoi spre Grecia unde a descoperit că este singur, ignorat, dispreţuit şi chiar lipsit de pâinea zilnică, pentru că nu păstra nimic pentru el ci dădea ce avea săracilor. Adeptul sfios şi umil al lui Isus Hristos s-a gândit mai întâi să se retragă pe Muntele Atos dar a renunţat la idee, pentru că punea salvarea aproapelui mai presus de dragostea sa de retragere monastică. A petrecut câţiva ani ca predicator (1891-1894) şi apoi a fost numit director al Seminarului Rizarios pentru educarea preoţilor. Înclinarea spirituală şi intelectuală a şcolii a crescut rapid sub îndrumarea sa. Studenţii au găsit în el un profesor cu profunde cunoştinţe despre Scriptură, Sfinţii Părinţi, şi chiar învăţătura străveche, şi un director care îşi exercita autoritatea cu deosebită bunătate şi consideraţie. Responsabilităţile sale administrative şi de predare – preda teologia pastorală – nu îl preveneau ca şi călugăr să trăiască o viaţa în asceză, meditaţie şi rugăciune, nici de la îndeplinirea chemării de predicator şi de a servi regulat Sfintelor Taine, atât la şcoală cât şi în regiunea Atenei.

Cu toate acestea, în adâncul inimii sale strălucea o dragoste arzătoare pentru pace şi linişte în viaţa din mânăstiri; şi acest lucru l-a făcut să răspundă călduros dorinţei exprimate de câteva din fiicele sale spirituale că ar trebui să înfiinţeze o mânăstire de femei pe insula Egina. A şi făcut acest lucru între 1904 şi 1907 şi s-a retras acolo în 1908, după demisionarea din postul de director al Seminarului Rizarios. În ciuda grijilor nenumărate şi a dificultăţilor, Sfântul Nectarie a urmărit restaurarea unui tip de viaţă care era în totalitate în spiritul Părinţilor antici. Şi-a dat cea mai mare silinţă şi putere spirituală pentru construcţia clădirilor, în serviciul divin şi direcţia spirituală a fiecărui discipol al său. Ei îl vedeau des în sutana sa tocită lucrând în grădină sau, când dispărea pentru multe ore, ei bănuiau că s-a închis în celula sa pentru a îşi cultiva înţelepciunea în Dumnezeu aducându-L în inima sa, pentru a gusta din dulceaţa Numelui sfânt al lui Isus. Chiar dacă a dorit să rupă orice legătură cu lumea şi să limiteze strict vizitele la Mânăstire, faima virtuţilor sale şi a bunei cuviinţe date de Dumnezeu s-au răspândit în toată regiunea, şi credincioşii erau atraşi de el ca de un magnet. El a vindecat mulţi mireni şi călugăriţe de bolile lor, şi a adus ploaie pe insulă în vremuri de secetă. A alinat, consolat şi încurajat; reprezenta multe lucruri pentru oameni. Putea face multe lucruri cu ajutorul lui Hristos care locuia în el prin Graţia Sfântului Duh. Stătea în compania Sfinţilor şi a Maicii Domnului, şi aceştia i se înfăţişau des în timpul Sfintei Liturghii sau în celula sa. În cursul anilor dificili care au urmat Primului război mondial, şi-a învăţat călugăriţele să aibă încredere zi de zi în mila lui Dumnezeu. Le-a interzis cu desăvârşire să păstreze orice fel de mâncare în stoc pentru propriul uz, instruindu-le să dea săracilor tot ce era în plus. Sfântul Nectarie a găsit de asemenea timp să scrie multe lucrări de teologie, etică şi istoria bisericii, pentru a întări Biserica Grecească în tradiţia sacră a Părinţilor, ce era des necunoscută în acele zile din cauza influenţelor vestice.

Sfântul Nectarie a trăit ca un înger în carne şi oase cu razele luminii necreate ce străluceau în jurul său, şi totuşi încă o dată a fost calomniat de anumiţi membri ai ierarhiei care au adus multe acuzaţii invidioase despre mânăstirea sa. A trecut prin aceste încercări cu răbdarea lui Hristos, cu sfială şi fără să se plângă, ca şi peste boala dureroasă care l-a chinuit pentru mai mult de optsprezece luni înainte să vorbească despre ea. A mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a testat în felul acesta, şi a făcut tot ce a putut să păstreze secretă durerea pe care a simţit-o până în ultimile zile ale vieţii sale. După un pelerinaj final la o icoană a Maicii Domnului venerată nu departe de mânăstire, i-a anunţat pe discipolii săi de apropiata sa plecare în Ceruri şi a fost dus la spital în Atena unde, după cincizeci de zile de suferinţă suportată cu o răbdare ce a fost un exemplu pentru toţi cei care îl vizitau, şi-a lăsat sufletul să meargă în pace la Dumnezeu pe data de 8 noiembrie 1920.

Credincioşii din Egina, călugăriţele mânăstirii şi toţi creştinii care îi erau apropiaţi, au plâns pierderea sfiosului şi milosului discipol al lui Dumnezeu care, crezând în salvarea divină de către Stăpânul său, a îndurat toate calomniile, persecuţiile şi falsele acuzaţii din viaţa sa. Dar Dumnezeu l-a preamărit, şi miracolele au fost din belşug după plecarea sa pentru aceia care se apropie de moaştele sale cu credinţă şi pentru aceia care cred în intervenţiile sale puternice. Trupul său a ramas nedeformat pentru mai bine de douăzeci de ani, emanând un parfum delicat, ceresc, şi apoi s-a întors pe pământ în felul obişnuit. Moaştele sale aminteau foarte mult de acelaşi parfum în momentul descifrării lor în iunie 1953. Acest parfum a continuat încă de atunci să bucure credincioşii care vin să îi venereze preţioasele moaşte, asigurându-se că Sfântul Nectarie a fost primit de Dumnezeu printre cei drepţi. Veneraţia sa a fost recunoscută formal în 1961. Lista miracolelor sale este pe zi ce trece mai mare, şi altarul său din Egina a devenit unul din locurile cele mai populare de pelerinaj din Grecia.

Relikwie van Nektarios
Moaştele Sfântului Nectarie din Eghina